A imortalizat un curcubeu orizontal, iar știința din spate este fascinantă

de: Alexandru Puiu
18 04. 2020

În mod tradițional, un curcubeu este curbat. În condiții extraordinare însă, se pare că poate lua și o formă perfect orizontală, cu același impact vizual desprins dintr-o poveste.

Indiferent dacă ai văzut un curcubeu săptămâna trecută sau în urmă cu câțiva ani, de cele mai multe ori, respectiva experiență este una memorabilă. Un curcubeu îți rămâne în minte, mai ales dacă afară nu este ceață deloc, iar vremea îți permite să-i vezi perfect toate nuanțele și formele de degrade. Cum ai reacționa însă să vezi un curcubeu orizontal, o formă atât de rară a fenomenului natural încât imaginile alăturate au devenit virale.

În cazul în care nu ai mai fost de mult timp fascinat de fenomene naturale, fotografa Cessna Kutz a imortalizat câteva cadre de poveste. Acestea au fost realizate pe malul lacului Sammamish din Washington, SUA, într-o luni după amiază. La scurt timp după o ploaie scurtă, razele soarelui au colorat natura într-o multitudine de culori neobișnuite și, aparent, nenaturale.

Acest fenomen optic perfect orizontal este departe de curcubeele tradiționale din prisma rarității. El se manifestă prin arcuri circumorizontale care sunt generate în momentul în care soarele este la un unghi mai mare de 58 de grade raportat la linia orizontului. Dincolo de acest detaliu însă, mai sunt necesari în zonă nori din familia cirrus, subțiri, pufoși, formați din cristale de gheață hexagonale. În cazul în care sunt aliniați într-o manieră perfectă, cristalele de gheață încep să funcționeze precum o prismă optică responsabilă de un fenomen de refracție a luminii similar cu un curcubeu. Cu alte cuvinte, ce vezi în fața ochilor nu este un curcubeu, pentru că a fost realizat altfel.

În teorie, fenomenul se poate petrece atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, cu mențiunea că este semnificativ mai dificil de imortalizat pe timp de noapte. Cel mai des, apar în vara în Statele unite, datorită latitudinii față de Ecuator.